Stănica Răduț-Bostănaru Puiul meu, te privesc și mă minunez. Te privesc și nu știu cum și cui să fiu recunoscătoare pentru că m-ai ales să fiu mama ta.
Retrăiesc în mintea mea chiar și acum orele travaliului în care refuzam să plec la spital pentru că nu doream să îmi părăsești trupul. Acolo te știam în siguranță. Eram o singură ființă și credeam că doar așa te pot proteja. Dar, ce bine, că lucrurile s-au întâmplat exact așa cum erau menite să se întâmple.
Nu ai împlinit încă 10 luni, însă personalitatea ta prinde contur pe zi ce trece. Și-mi placi atât de mult. Și te ador atât de mult. Fix așa cum ești.
Ești cum nici nu puteam să sper și să visez. Ești minunat. Îmi doresc să nu uiți asta nici măcar o secundă. De fapt, îmi doresc să nu permiți nimănui să te facă să crezi altceva despre tine.
Ești atât de puternic… forța ta, știu eu sigur, te va ajuta să muți munți într-o bună zi… Și dacă nu vei reuși să-i muți cu forța, gingășia ta îi va determina să se mute singuri.
Ești atât de ambițios. Mă uit la un omuleț de câțiva zeci de centimetri care muncește zilnic la propriu pentru a reuși. În fiecare dimineață, parcă te trezești cu un obiectiv de atins și nu te lași până nu îl atingi. Așa a fost cu fiecare achiziție/abilitate dezvoltată. Toate s-au petrecut pe repede înainte, de pe o zi pe alta. Iar noi, simpli martori ai unui spectacol al creșterii și dezvoltării tale.
Ești atât de bun, copilul meu. Nu știu cum e să plângi fără motiv. Nu știu cum sună plânsul unui bebeluș în casa noastră. Bine-nțeles, ai și tu momente în care ești morocănos, în care nu ai nevoie decât de mami și de nimeni altcineva, dar plânsul acela pentru care ne pregăteam?! Da, în aproape 10 luni ai plâns zdravăn de două ori (de două ori memorabile). Prima dată la câteva zile de la naștere când am zis că leșinăm și noi împreună cu tine. A doua oară la botez, dar asta este o altă poveste care merită detaliată (o poveste din care încă încercăm să alegem doar părțile pozitive).
Ești atât de curios. Încă de când erai o frântură de omuleț curiozitatea ta m-a impresionat. Iar acum sunt absolut îndrăgostită de calitatea aceasta a ta. Vrei să știi tot. Vrei să cunoști tot. Vrei să vezi tot. Vrei să simți tot. Iar noi suntem aici să-ți fim sprijin atunci când ai nevoie. Suntem aici să îți ghidăm pașii atât cât ne permiți. Suntem aici să îți dăm voie să fii tu și să devii tu.
Ești atât de mândru de tine și tare aș vrea să fii la fel tot timpul. Chipul tău, bucuria ta din timpul fiecărei realizări, recunosc, mă umple și pe mine de mândrie.
Ești atât de conectat la noi, la viața noastră împreună și ne arăți în fiecare zi cum vrei să fii parte din tot (inclusiv din simpla acțiune de a băga hainele la spălat sau de a le pune la uscat). Și ce sentiment ar fi mai frumos decât atunci când speli liniștită vasele, să simți cum două mânuțe mici și lipicioase ți se cațără pe picioare ?! :)))
Și știi cum mai ești? Un mic ștrengar, pus pe șotii (asta nu știu de unde ai luat-o :)). Cum te prefaci tu că tușești când ne auzi pe noi, nimeni nu o face :)))). Cum râzi tu fals uneori (ha!!!), nimeni nu o face :))))))). Cum o amăgești tu pe Firicica cu joaca :))), chiar nimeni nu o face. Cum le fugărești tu pe surorile tale blănoase, pe noi chiar nu ne-ar ține spatele :))).
Să fii sănătos! Să fii puternic, curajos și curios! Așa îți spuneam încă de când îmi alergai prin pântec. De când ești cu noi, nu trece zi în care să nu îți amintesc cel puțin una dintre ele. Și chiar așa și ești, frântură de soare!
Te iubesc dinainte să ființezi în mine și te voi iubi dincolo de capătul infinitului!
Iubire,
Eric’s mom
