Stănica Răduț-Bostănaru Dragă 2020, am atâtea gânduri despre și pentru tine!
Ai fost anul care m-ai purtat printr-o ploaie de sentimente continuu. Am râs cât nu am râs în mulți ani adunați, am plâns de cel puțin două ori mai mult, am fost extrem de fericită, extrem de tristă, am luptat cu dorul, cu necunoscutul, cu fricile și durerea, am dormit cel mai puțin, am băut cea mai multă cafea ever, am pierdut “prieteni”, dar m-am câștigat mai mult pe mine.
Dar, 2020 vei rămâne pentru totdeauna în sufletul meu pentru că… ești anul în care am devenit MAMĂ. Ești anul speranței, al unui început la care abia mai visam.
Ianuarie
Începutul anului a fost cumva destul de obișnuit. Aveam planuri mari împreună, de călătorit mai mult, de vizitat părinții mai mult, de trăit în prezent mai mult. Finalul lunii Ianuarie avea să ne aducă vestea cea mare: urma să fim părinți. Acesta a fost “drogul” care ne-a menținut pe linia de plutire pe tot parcursul anului. A fost motivul pentru care nu am clacat în multe situații.
Februarie
Deja pandemia își făcea simțită prezența în mai toată Europa. Amenințarea era la un pas de noi, dar nici nu îmi trecea prin minte că am putea trăi ce a urmat…
Martie
• Luna aceasta trebuia să începem seria excursiilor prin Europa. Cumpărasem deja bilete spre Germania, cu plecare din 14 și întoarcere în 16. Teama ne-a împiedicat să mai plecăm, dar dacă am fi făcut-o, ne-ar fi așteptat izolare cine știe pe unde.
• Tot în Martie, a început și cel mai negru episod din existența Jucăricăi, pisicuța noastră în vârstă de 7 ani. Chiar vreau să cred că a fost cel mai negru și că nu o să mai treacă vreodată prin așa ceva. Epilepsie. Habar n-am ce a declanșat-o. Nici nenumărații medici la care am ajuns nu găseau o explicație, doar presupuneau. Așa a ajuns la un cocktail impresionant de medicamente și abia ultima combinație și-a făcut efectul astfel încât din Iunie nu a mai făcut absolut nicio criză, iar de curând nu mai ia absolut nicio pastiluță. Povestea cu Jucă ne-a acaparat viața pe parcursul a 4 luni, Martie – Iunie.
• Amândoi am început să lucrăm de acasă și, pentru prima dată în 6 ani, petreceam extrem de mult timp împreună. A însemnat și înseamnă enorm pentru noi, pentru relația noastră. Parcă abia anul acesta ne-am descoperit cu adevărat.
• Între timp, veștile despre bebe veneau cu fiecare control și erau toate de bine!
Aprilie
Poate, cea mai grea lună. Pe lângă faptul că Jucă era din ce în ce mai rău, a fost și Paștele… cumplit de greu pentru mine, pentru părinți. Dorul deja se resimțea grav de toate părțile.
Mai – Iunie
• În afară de multă muncă, număram multe seri în care fie eram cu Jucă la urgențe, fie pe la un alt medic.
• Ziua mea, chiar dacă la distanță de toți cei dragi, a fost mai încărcată de emoție, de o frumusețe aparte și de surprize frumoase din partea celor dragi.
• În Iunie am reuși să descoperim tratamentul care a vindecat-o pe Jucă.
Iulie
• Ne-am căsătorit civil.
• Ne-am văzut părinții după mult timp. I-am îmbrățișat cât să ne țină pentru multe luni.
August
Am început să pregătim venirea lui bebe. Treptat, casa noastră devenea un culcuș “diferit”, mai plin de viață și de iubire.
Septembrie
Bebe își anunță venirea cu surle și trâmbițe. De fapt, nu o anunță, bate la poartă și-și face intrarea în lumea asta mare.
Octombrie – Noiembrie
Fiecare zi e o continuă sărbătoare. Îl descoperim pe bebe, el ne descoperă pe noi. Învățăm din mers să fim părinți. Trecem prin frici, temeri, vânăm zâmbete cât e ziua de lungă, ne îndrăgostim tot mai mult pe zi ce trece.
Decembrie
Primul nostru Crăciun ca familie (de 3 + 2 flocoșenii), dar suntem tot mai departe de părinți și familiile extinse. Dorul doare mult prea tare. Dorul de îmbrățisarea părinților… Dorul de a-și vedea nepotul pentru prima dată…
2020, hai că am ajuns la final! Îți mulțumesc pentru tot!
2021, să fii bun și blând, te rog! Păstrează-ne sănătatea și redă-ne îmbrățișările părinților…
