Să luăm câte un pătuț pentru fiecare cameră! Am zis și am făcut! Între timp, unul dintre ele este o anexă nefolosită a patului din dormitor, iar celălalt zace împachetat așa cum l-am luat 🤣.
Să luăm cât mai multe așternuturi ca să avem la schimb pentru pătuțuri! Am zis și am făcut!
Bebelușul trebuie să doarmă în pătuțul lui! Am zis…
Am zis, dar n-am făcut 🤣.
Imediat ce l-am născut pe Ericuț, toate gândurile pe care le-am avut înainte de sarcină au dispărut de parcă nu le-aș fi avut niciodată.
Ne uitam amândoi la mânuța aia de carne cu ochi albaștri și ne gândeam “cum să doarmă singurel? Adică noi să ne încălzim amândoi în pat, iar el, sărăcuțul, să doarmă singur, neînvelit, nemângâiat…”. Și uite-așa, micuțul și-a făcut culcuș între noi.
Simțeam nevoia permanent să îi aud respirația, să țin mâna pe mânuța lui, pe piciorușe, să îi pot pupa degețelele și năsucul oricând 😅.
Bineînțeles că am tot citit despre pericolele la care îl expun dacă dorm cu el în pat în primele săptămâni. Bineînțeles că am dormit iepurește la început de teamă să nu ajungă plapuma pe el (la care am renunțat definitiv între timp), să nu se supraîncălzească, să nu îi fie prea frig, să nu ajungă din greșeală vreo pernă la el peste noapte etc. Și uite-așa mami doarme acum pe o pernă infinit de mică, spre deloc 🤣. Oricum, știți deja că e recomandat ca inclusiv adulții să nu folosească pernă, da? Deci, numai de bine pentru sănătatea fizică și emoțională a lui mami :)))).
Pentru mine, pentru noi, co-sleeping sau dormitul în același pat a fost cea mai bună decizie, cu multiple beneficii:
🤱 din punct de vedere al alăptării, lucrurile au fost și sunt extraordinar de simple. Nu a trebuit să mă ridic din pat din 3 în 3 ore sau mai des, chioară de somn; bebe era fix lângă mine și lucrurile se întâmplau și se întâmplă natural.
🤱 în cazul în care bebe se trezea din alte motive, eram acolo pentru a-l ajuta să intre mai ușor în următorul ciclu de somn.
🤱 dacă se întâmpla să regurgiteze prin somn (da, se întâmpla mai ales când adormea înainte de a-l ajuta să eructeze), noi eram lângă el și puteam interveni imediat. Acum e băiat mare 😂, nu mai face el d-astea de multă vreme.
🤱 perioada colicilor a trecut mult mai ușor pentru că a existat contact fizic permanent mami-bebe, tati-bebe.
🤱 ne-a ajutat și pe noi în devenirea noastră ca părinți. Îl priveam împreună cu orele în timp ce dormea și ne minunam și plănuiam și vorbeam vrute și nevrute, avându-l permanent în ochii noștri.
Nu zic că e bine cum am procedat noi, dar pentru noi, a fost și este varianta câștigătoare, cel puțin până în prezent.
Și va rămâne până când atât eu, cât și bebe, vom fi pregătiți să renunțăm la ea.
Daaar, cum aș putea renunța acum când adormim nas în nas, când mânuța lui mică își face culcuș sub obrazul meu, când mi se face cocoloș fiiiix sub suflet 💝.
Și mai cred că fiecare mamă ar trebui să își asculte instinctele. Varianta pe care o alege e întotdeauna cea potrivită atât pentru ea cât și pentru bebe.
Cu iubire,
Eric’s mom