Alăptarea sau “elefantul roz din cameră” 🙈

Disclaimer: dacă subiectul ți-ar putea provoca stări contradictorii, scârbă, greață, recomand părăsirea urgentă a acestei pagini :))). 

Bebe Ericuț a împlinit recent 6 luni, iar acest articol, spre deosebire de celelalte, nu îi mai este dedicat integral. Este dedicat corpului femeii care, de când am aflat că sunt însărcinată, m-a uimit în mod constant. 

În data de 12 Martie, nu am sărbătorit doar împlinirea vârstei de 6 luni a lui Ericuț, ci și 6 luni de alăptare exclusivă 🥳. Corpul acesta incredibil l-a crescut 37 de săptămâni în pântec și, apoi, a făcut-o atât de bine alte 6 luni și încă o face. Mi se pare absolut fantastic și magic. Nu știu de unde își ia toate resursele, cât muncește în interior, dar sunt atât de mândră de treaba pe care o facem împreună… 

Începuturile alăptării 

Așa cum știți, probabil, dintr-un alt articol, corpul meu nu a fost deloc pregătit pentru nașterea lui Eric care s-a grăbit să cunoască lumea. Implicit, lactația nu dădea niciun semn că ar dori să se instaleze în urma cezarienei. 

Imediat ce mi-au adus puiul în rezervă, am făcut ce ar face orice proaspătă mamă: l-am pus la sân. Mititelul, infinit de mititel, a știut din prima secundă ce are de făcut… și muream de drag când îl vedeam cum sugea. Numai că sugea în gol. Timp de 4 zile cât am stat în spital, am făcut tot ce a ținut de mine pentru a stimula lactația. Am băut extrem de mult ceai special, bebe a stat multe ore doar la sân, atașarea era corectă, am primit tot sprijinul din partea consultantului în alăptare al spitalului, dar nimic. 

Drept urmare, timp de 4 zile, pentru a fi totuși hrănit, bebe a primit lapte praf. 

Psihic, m-a dărâmat acest lucru. Nu puteam accepta ca bebe să nu fie alăptat. 

Am insistat pe toate căile posibile, iar puternicul meu a dus lupta cot la cot cu mine… până la sânge… Da, da, începuturile alăptării s-au lăsat cu sânge, cu răni dureroase, ceea ce era și absolut normal în condițiile în care bebe sugea, dar lăpticul întârzia să apară. 

În prima zi acasă, a apărut lactația. Unde sunt baloanele colorate?! Confetti are cineva??? 🥳 Petrecereeeee! Laptele praf era deja pregătit, dar, surpriză. Cu toate că era obișnuit cu biberon din spital, acasă, bebe a refuzat complet biberonul. Recunosc că în primele două zile, m-am panicat pentru că nu eram convinsă că cele câteva picături de “lapte de mamă” îi sunt de ajuns, dar, am avut încredere în el. Încredere în faptul că ar plânge dacă i-ar fi foame. În plus, 24 din 24 eram conectată la el. Și munca aceasta nu a fost în zadar. Cel mai bun lăptic pentru el s-a produs și nu s-a mai oprit nicio secundă. 

Lăpticul acesta l-a crescut de la o zi la alta, l-a transformat, l-a hrănit, l-a alinat când colicii nu-i dădeau pace, l-a liniștit și, mai presus de orice, ne-a legat și mai mult… 

Lăpticul acesta e cadoul cel mai valoros pe care puteam să i-l ofer fiului meu la începutului călătoriei numită “viața”. 

Poate, unora nu li se pare mare lucru alăptarea, însă, mie mi se pare extraordinară. Aud povești în jurul meu cu mămici care au căzut în capcana laptelui praf tocmai pentru că “lactația nu s-a instalat”, “bebe refuză sânul”, “am răni la sâni”, “curge sânge în loc de lapte”. Prin toate am trecut, însă cu încredere în bebeluș și în propriul corp, am reușit ceea ce îmi doream din suflet: alăptare exclusivă până la diversificare 🥳. Nu mă înțelegeți greșit. Nu am nimic împotriva laptelui praf și nici a mamelor care aleg această formă de hrănire a bebelușului. Fiecare face alegerile care i se potrivesc sau, în cazurile mai puțin fericite, unele femei chiar nu pot alăpta chiar dacă își doresc. 

Alăptarea- mai mult decât modalitatea de hrănire a bebelușului 

Personal, am trăit perioada alăptării exclusive la maxim. Da, continui să fii una cu bebelușul și după naștere. Ești sursa lui de hrană, ești chiar și suzeta lui, ești cea care îl adoarme, cea care îi potolește setea, foamea, poate fi destul de obositor, dar trăirile sunt de ordinul fantasticului. Împlinirea de a-l vedea crescând direct la sânul tău șterge cu buretele orice urmă de oboseală. 

Sunt momentele noastre speciale mamă – pui, momente pe care nimeni altcineva nu i le poate dărui. Și n-aș fi schimbat nimic la asta vreodată. Nimeni altcineva nu îi poate oferi bebelușului ceea ce îi poate oferi propria mamă. Și aici nu mă refer musai la alăptare, ci mai ales la iubirea cu care puiul de om merită “hrănit”. 

Gânduri alambicate 🙂 

1. Bebelușul este dependent 100% de tine. Adunate, în 6 luni, nu cred că am lipsit 5 ore de lângă bebe. Bebe are nevoie de mama lui mai mult decât de oricine altcineva. Este o conexiune care, poate, nu-și găsește explicația nici măcar în cărțile care vorbesc despre atașament, despre al patrulea trimestru de sarcină etc. 
2. Cu toate că teoria spune că poți mânca orice în timpul alăptării, ei bine, e posibil ca uneori să-ți dea cu virgulă. Adio, prea multă ciocolată :D. Adio, lactate, dacă îl suspectezi pe bebe de intoleranță la lactoză sau alergie la proteina laptelui de vacă. Adio, gluten, dacă suspectezi o asemenea intoleranță. Din cauza unor scaune ciudate pe care le-a tot avut bebe, am spus adio multor alergeni în primele 4-5 luni. Nu am mai mâncat lactate (nici măcar cu urme), gluten (vreo 2 săptămâni), alune (nu mănânc nici acum), fructe de pădure, miere (nici în prezent), ciuperci, fructe de mare și lista poate continua. Practic, ajunsesem să mănânc mai mult fierturi :))). Un pediatru de la Clinica de Alăptare mi-a mai băgat mințile în cap în Ianuarie și am reintrodus o parte din alergeni, dar tot ești ca un girofar de fiecare dată când mănânci ceva nou. Devii expert în citit în pampers :))))) și orice stare de neliniște/durere de burtică pe care o are bebe în mod automat încerci să o explici (prima dată) prin ceea ce ai mâncat tu. 
3. Ca mamă care alăptează exclusiv, ai nevoie de suport și înțelegere. Cel puțin în primele 3 luni, nu știu ce m-aș fi făcut fără soțul meu. Fiind conectată continuu la bebe, probabil ar fi ajuns să cadă casa pe noi sau să locuim intr-o cocină. De asemenea, cel mai sigur, aș fi uitat și să mănânc sau să beau apă dacă nu ar fi fost el care să mă întrebe “ce mănânci? Ce-ți aduc de mâncare/ de băut? Vreo cafea?”. 
4. E obositor, uneori, cumplit de obositor, însă nespus de frumos și înălțător.
   

În final, mulțumesc, corp miraculos, care, dintr-un pui de 2,650 kg ai crescut un băiețel de 10 kg și continui să o faci atât de bine! 💝