Stănica Răduț-Bostănaru În jurul orelor 20:30-21:00, când cartierul prinde viață, în cuibul ericuțian, încet-încet se dă stingerea. Închidem lumina, pornim “sunetele albe”, mami îl leagănă ușor pe Ericuț pe mingea de fitness, tati îi așteaptă deja în pat. Jucărica își face culcuș la picioare, iar Firicica se cocoloșește la capul patului.
Puiul adoarme. Ușor, precum o singură ființă, ne așezăm și noi doi în pat.
Suntem 5. Toți 5. Respirăm cumva toți în același timp.
Ne îmbrățișăm sufletele și… e atâta liniște și drag în patul nostru. E cald. E bine. E bucurie. E iubire.
Visam la imaginea asta încă de când Ericuț era cât o bobiță de rouă ce înota în pântecul meu. Visam. Apoi, mi-a fost frică să îmi fac așteptări, poate, nerealiste.
Acum. Acum sunt recunoscătoare pentru tabloul perfect. Acum. Acum mulțumesc fiecărui suflet care animă cuibul ericuțian.
Și-i atât de cald. E bine. E bucurie. E iubire.
Timp, ai răbdare cu noi. De restul ne ocupăm noi.
Încet-încet, se animă sufletele a noapte și drag.
