Împreună chiar și în oboseală 😁


Împreună… chiar și în oboseală și nesomn 😴

🥱 “Du-te să dormi măcar o oră că stau eu cu el”.
🥱 “Du-te tu”.
😵‍💫 “Du-te și întinde-te un pic în pat. Nu trebuie să dormi, doar te odihnești puțin”.
😵‍💫 “Du-te tu”.

Asta s-a auzit la noi în casă din Septembrie 2020, de fiecare dată când bebe a trecut prin regresia somnului, prin salturi mentale și puseuri de creștere, erupții dentare sau, pur și simplu, night parties. Prin toate, dar absolut toate, am trecut împreună în formula de 5 (păi, doar nu credeați că pisicile dorm când noi “petrecem”).

Micul mic trece din nou printr-o perioadă pe cât de extraordinară și fascinantă, pe atât de obositoare pentru noi, oamenii mari ai casei.
Achizițiile curg gârlă de pe o zi pe alta, ne înțelegem cu el ca și cu un copil mai mare, e un roboțel pus pe joacă, pe dansat, pe alergat cât e ziua de lungă; e domnul bucurenie care deja știe să facă “glumițe” care fac casa să răsune de hohote de râs
🤫 dar, pe lângă astea,
în fericirea și împlinirea infinite, suntem extrem de obosiți mai ales pentru că toate cele de mai sus, la care se adaugă și altele (4 măseluțe au erupt în mai puțin de o lună; a crescut peste 5 cm în înălțime în doar 3 luni etc), îi influențează somnul de noapte. El întotdeauna a fost fan somn, cu un program bine pus la punct, excepție făcând perioadele pe care le punctam și mai sus. Acum, de câteva ori pe săptămână, avem night party, party pentru el, “somnambulism” pentru noi :))). Suntem rupți, efectiv rupți de oboseală în fiecare noapte când, după 6-7 ore de somn (dar când noi, părinții, abia am ațipit), bebe se hotărăște să ne jucăm 2-3 ore, să ne drăgălim, să fugărim pisicile pentru că de ce nu?! 🤦‍♀️🤣
Dar cumva, dimineața, după puține ore de somn și un zâmbețel ciufulit, ne dăm reset complet. Oare când devine oboseala prea obosită? 🤣

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *