Stănica Răduț-Bostănaru În micuța noastră familie, ultima lună a fost, cum să spun, ca un roller coaster din toate punctele de vedere. Ca să scriu despre tot ce am trăit, cu siguranță ar rezulta cel puțin jumătate de carte.
Covid 19 e doar unul dintre episoadele care ne-au speriat destul de tare…
Mai bine de 2 ani în care ne-am protejat cât de mult am putut. Am evitat și încă evităm aglomerațiile, evenimentele, purtăm mască în interior, ne-am vaccinat și totuși… virusul a ajuns și la noi la începutul lunii mai.
Știam că se va întâmpla la un moment dat. Era cumva inevitabil. Dar îmi era îngrozitor de frică pentru noi, dar mai ales pentru bebe pentru care mă rugam să fi dobândit anticorpi (din vaccin) prin alăptare. Ei bine, la el situația a fost cea mai rea și înfricoșătoare pentru noi.
Cum a decurs epopeea Covid la adulți?
Soțul, poate și pentru că a reușit să facă și booster, a scăpat cu o răceală destul de ușoară. De altfel, el a fost și primul care a prezentat simptomele încă de joi (28 Aprilie) când s-a și testat, însă atunci testele au ieșit negative.
Odată cu el, am început și eu cu o tuse destul de ciudată. De câteva ori pe zi, simțeam că “mă înec cu aer” și trebuia să tușesc. Următoarele două zile eu nu am mai prezentat alte simptome în plus, însă, de duminică la mine au mai fost: dureri musculare, moleșeală, durere în gât, o durere cruntă de stomac care a durat zile bune și cea mai ciudată treabă: orice conținea oțet, pentru mine, mirosea și avea gust de gaz amestecat cu acetonă – dacă vă puteți imagina (asta a durat în jur de 2 săptămâni).
Pe scurt, la noi, adulții, a fost destul de ușor și de dus pe picioare fără tratament (am fost testați oficial și ne-am auto-carantinat pentru că așa ni s-a părut firesc).
Cum l-a atacat covid pe bebe? 🥺
Sâmbătă seara, 30 Aprilie. Bebe se culcă la 19:00, așa cum obișnuia. Se trezește în jurul orei 21:00 și nu e chip să readoarmă oricât ne dăm peste cap. Ne hotărâm să îl lăsăm să se mai joace, coboară din pat, dar soțul observă că tremură (ca stare, era chiar bine atunci. Vesel, dornic să se joace). Îi luăm temperatura. Aproape 38. Ok, there’s something shitty. În nici jumătate de oră, urcă rapid la 39,4. Am murit și am reînviat (ca idee, de două ori a mai făcut febră serioasă bebe și de fiecare dată a avut aceeași creștere rapidă, iar teama mea cea mai mare este dată de posibile convulsii. De aici si obsesia de a măsura constant temperatura cel puțin în primele ore).
Administrăm antitermic + șosețele ude + deschis geamurile și așteptăm. Și așteptăm. Starea lui se înrăutățește rapid. Începe să plângă, să vrea doar în brațe, cu ochișorii închiși și arzând. A urmat o noapte întreaga de luptă cu o febră care refuza să cedeze sau scădea extrem de puțin și o luam de la capăt.
Dimineața, s-a trezit cumva mai bine, l-am luat în brațe să mergem în living, dar mititelul începe să plângă brusc, se ține cu mânuțele de cap și mi se face ghem în brațe. La scurt timp, varsă în jet tot lăpticul cu care l-am ținut hidratat peste noapte… Ne panicăm foarte tare și sunăm la ambulanță, mai ales că nu puteam să mergem noi la un spital in condițiile în care, urmând tot protocolul pentru scăderea febrei, nu reușeam să ajungem la o valoare care să ne încurajeze să pornim la drum.
“7-8 ore ar dura să îl testeze cineva”
Vine doctorul. Îmi ține teoria chibritului că ar fi trebuit eventual să țin copilul în congelator ca să-i scad febra (🙄 da, doamnăăă, făcurăm împachetări, tot ce trebuie. Atunci nu i-am zis nimic căci focusul meu era pe starea lui bebe și mai puțin pe teoria ei). Îl consultă și ne dă “verdictul” – gripă că e “epidemie”. Ne prescrie un tratament basic și ne întreabă totuși dacă vrem să mergem la spital deși nu ne recomandă căci doar pentru a fi testat de gripă ar dura 7-8 ore că sunt spitalele pline de copii peste tot. Alegem să rămânem acasă având în minte să ajungem totuși la spital dacă tratamentul nu îl ajută pe copil.
Duminică după-amiază și-a mai revenit un pic, a încercat să mănânce, apoi am continuat cu febra.
Luni dimineața s-a repetat scenariul dimineții precedente. Se trezește, se ține cu mânuțele de cap ca și cum ar fi amețit sau l-ar durea capul foarte tare și plânge în brațele noastre. Cere somn. După somnul de prânz se trezește chiar foarte bine. Vrea mâncare, vrea joacă chiar dacă încă avea febră.
Marți a fost o zi la indigo celei de luni, doar că după-amiaza nu a mai avut absolut nimic. Au dispărut simptomele ca și cum nu ar fi avut nimic. Joacă multă, veselie și mâncare cât să recupereze zilele în care nu a mâncat. Surpriza a venit în toiul nopții. Tot mângâindu-l în timp ce îl alăptam, mi se pare cam “rece”. Zic să-i măsurăm temperatura. Șoc și groază și am mai murit și reînviat o dată. Hipotermie. 35,4. Dacă febra mă sperie, asta m-a îngrozit. N-aveți habar cât de greu poți să încălzești un trup atât de mic. Fiind miezul nopții, am sunat la Peditel, iar medicii mi-au explicat în detaliu protocolul fiind prima dată când ne confruntam cu așa ceva. Îmbracă copilul bine, învelește copilul, trup lângă trup și cu greu, foarte greu, a mai crescut un pic. ‼️ Sub 35 este recomandat să mergem cu cel mic la spital. ‼️ De asemenea, dacă nu reușeam sub nicio formă să creștem temperatura ➡️ urgențe. La el, știu sigur că hipotermia a fost o reacție a corpului la antitermicele administrate timp de 3 zile… lucru confirmat și de medici.
Nda. Cam asta a fost experiența noastră cu îngrozitorul Covid și nu pot să nu mă gândesc cât de grav ar fi fost dacă nu ne-am fi vaccinat… Sper totuși ca după acest episod toți 3 să fi reușit să ne creștem măcar numărul de anticorpi…
